Evolutia pietelor de capital nasdaq

În fine, nicăieri în lume nu este mai evidentă dezagregarea socială decât în ţara de origine a contrarevoluţiei capitaliste, SUA. Aici, criminalitatea a dobândit dimensiuni epidemice. În statul California, care, luat separat, reprezintă cea de-a şasea putere economică a lumii, cheltuielile pentru închisori depăşesc întregul buget pentru educaţie. 28 de milioane de americani, mai mult de 10% din populaţie, trăiesc în locuinte şi aşezări păzite ca în fortăreţe. Cetăţenii americani cheltuiesc pentru “gorile” private dublul cheltuielilor pe care statul le face pentru poliţie.

Dar şi Europa şi Japonia, China şi India se scindează într-o minoritate de câştigători şi o majoritate de perdanţi. Pentru sute de milioane de oameni, un lucru este clar: nu există un progres globalizat. Lozinca lansată de şefii de guvern din cele 7 state industrializate reuniţi în cunoscuta formulă G-7, la Lyon, la sfârşitul lui iunie 1996 – “Să facem din globalizare un succes în beneficiul tuturor” – trebuie să le sune acestor milioane şi milioane de oameni ca o adevărată batjocură.

În felul acesta, protestul perdanţilor vizează guvernele şi politicienii a căror capacitate de a modela realitatea economică şi politică în mod constructiv se reduce continuu. Indiferent că este vorba de a institui dreptatea socială sau de a asigura protecţia mediului înconjurător, de a limita puterea mass-media sau de a combate criminalitea internaţională, statul naţional este suprasolicitat şi, de fiecare dată, concertarea internaţională eşuează. Ori, dacă în toate problemele existenţiale ale viitorului guvernele nu pot face altceva decât să invoce constrângerile specifice ale economiei transnaţionale, atunci orice politică se metamorfozează într-un spectacol al neputinţei şi statul democratic îşi pierdere legitimitatea.

Globalizarea devine o capcană pentru democraţie.

Doar teoreticieni naivi sau politicieni miopi mai cred că se poate continua, aşa cum se întâmplă acum în Europa, deposedarea an de an a milioan de oameni de slujbe şi securitate socială, fără a se plăti cândva preţul politic al acestei situaţii. Nu se poate să nu iasă prost. Contrar logicii economice, a strategiilor concernelor, în societăţile structurate democratic nu există “surplus people”, cetăţeni de prisos. Perdanţii au votul în mână şi îl vor folosi. Nu există motive de linişte: după cutremurul social va veni cel politic. Social-democraţii sau formaţiunile creştin-sociale nu vor mai sărbători aşa de repede triumful. Căci devine vizibil cum tot mai mulţi alegători sunt cu adevărat îngrijoraţi de formulele stereotipe ale globalizării. Dacă nu la prima, atunci cu siguranţă tot la a doua emisiune de ştiri, cetăţeanul află din gura acelora care ar trebui să-i reprezinte interesele că nu sunt ei cei vinovaţi, ci concurenţa străină. De la acest argument – fals din punct de vedere economic – până la ostilitatea deschisă împotriva atot ce este străin nu este decât un mic pas. Demult deja, milioane de cetăţeni dezorientaţi din clasa de mijloc îşi caută salvarea faţă de piaţa mondială în xenofobie, separatisme şi claustrare. Cei faţă de care se practică această excludere răspund la rândul lor cu aceleaşi mijloace.

Populistul Ross Perot, de orientare autoritar-naţională, a recoltat în 1992 la prima sa apariţie în alegerile prezindenţiale din SUA, 19% din voturi. Rezultate asemănătoare a obţinut Jean-Marie Le Pen, predicatorul renaşterii naţionale în Franţa, şi Jörg Haider, populistul radical de dreapta în Austria. Din Quebec şi până în Scoţia şi Lombardia separatiştii înregistrează un aflux tot mai mare de simpatizanţi. Ei completează canonul xenofobiei cu furia împotriva guvernelor centrale şi exclusivism faţă de presupuşii beneficiari ai pensiunilor din zonele mai sărace ale ţării. În acelaşi timp, în întreaga lume creşte masa migranţilor care “vagabondează” de ici colo pentru a scăpa de mizerie.

20% versus 80%, societatea unei singure cincimi aşa cum a fost ea conturată de vizionarii elitişti de la hotelul Fairmont pentru următorul secol, al 21-lea, urmează evident logica cu care şefi de concerne şi guverne promovează integrarea globală în tehnică şi economie. Însă această competiţie modială, urmărind cea mai înaltă eficienţă şi cele mai mici salarii, deschide iraţionalităţii uşa spre putere. Nu se revoltă cei care suferă cu adevărat din cauza mizeriei. Dimpotrivă, o forţă politică explozivă, incalculabilă, izvorăşte tocami din teama de declasare, care se extinde acum în zona centrală a societăţii. Nu sărăcia, ci teama faţă de ea periclitează democraţia.

Anihilarea oricărei politici din raţiuni economice a condus deja o dată la o catastrofă globală. În 1930, la un an după marele crah al bursei, The Economist, permanent favorabil capitalului, comenta: “Cea mai mare problemă a generaţiei noastre constă în aceea că succesele noastre în domeniul economic depăşesc într-atâta succesul în plan politic, încât economia şi politica nu mai pot ţine pasul una cu alta. Din punct de vedere economic, lumea a devenit un vast câmd unitar de acţiune. Din punct de vedere politic, ea a rămas fragmentată. Tensiunile dintre cele două evoluţii contradictorii au declanşat una după alta zguduiri şi prăbuşiri în viaţa socială a omenirii”.

Istoria nu se repetă. Cu toate acestea, războiul este încă cea mai probabilă supapă atunci când conflictele sociale devin insuportabile, sub forma războiului civil împotriva minorităţilor etnice sau a unor regiuni separatiste. Globalizarea nu trebuie să conducă la conflicte militare, dar se poate întâmpla şi aşa, dacă nu se reuşeşte strunirea forţelor dezlănţuite ale economiei transnaţionale pentru a le face compatibile cu interesele societăţii.

Răspunsurile politice formulate până acum la interconectarea economică a lumii neagă ipoteza că acest proces ar putea fi, în general, stăpânit. Totuşi, există instrumente şi mijloace de a readuce cârma în mâinile guvernelor alese şi ale instituţiilor lor, fără a contrapune naţiunile unele împotriva celorlalte.

Suprema sarcină  a politicienilor democraţi în pragul noului secol va fi repunerea în stare de funcţiune a statului şi restabilirea primatului politicii asupra economiei. Dacă acst lucru nu se va întâmpla, dramatic de rapida fuzionare a umanităţii prin tehnică şi comerţ se va transforma în contrariul ei şi va conduce la un “scurtcircuit”. Copiilor şi nepoţilor noştri le va rămâne numai amintirea anilor de aur ai deceniului nouă, când lumea părea încă în ordine şi schimbarea de direcţie încă posibilă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CUPRINS:

CAP.I Introducere în pieţele de capital

I.1. Definire

I.2. Reglementarea pieţelor de capital internaţionale

I.3. Istoricul pieţelor de capital internaţionale

I.4. Peţele de capital – din perspectiva procesului de globalizare

I.5. Regionalizare –  globalizare

 

CAP.II Piaţa de capital derivată

II.1. Piaţa instrumentelor de capital derivate

II.1.1. Contractele futures

II.1.2. Contractele de opţiuni pe valute

II.1.3. Alte instrumente sintetice pe rata dobânzii

II.2. Tipuri de pieţe derivate

II.2.1. Pieţele extrabursiere

II.2.2. Pieţele organizate

II.3. Dezvoltarea pieţelor derivate

II.3.1. Logica expansiunii pieţelor derivate

II.3.1.1. Crearea pieţelor derivate

II.3.1.2. Creşterea riscurilor

II.3.1.3. Lărgirea sferei financiare

II.3.2. Consecinţele şi riscurile legate de crearea pieţelor derivate

II.3.2.1. Eficacitatea sporită a pieţelor derivate

II.3.2.2. Pierderile spectaculoase

II.3.2.3. Formarea  “baloanelor speculative”

II.4. EUREX

 

CAP. III  Piaţa bursieră şi extrabursieră  a capitalului. Bursele de valori

III.1. Scurt istoric privind apariţia şi dezvoltarea lor

III.2. Piaţa primară şi piaţa secundară

III.2.1. Piaţa primară

III.2.2. Piaţa secundară

III.3. Caracteristicile analizei tehnice clasice

III.3.1. Elemente definitorii ale analizei tehnice

III.3.2. Tipuri de trend

III.4. Indicii bursieri

III.4.1. Istoricul indicilor bursieri

III.4.2. Indicii bursieri naţionali şi internaţionali reprezentativi

III.4.3. Alţi îndici

III.5. Pieţele bursiere franceze

III.6. Pieţele anglo-saxone şi europene

III.6.1. Bursa de pe Wall Street

III.6.1.1. NYSE

III.6.1.2. NASDAQ

III.6.2. Bursa europeană  EASDAQ

III.6.3. Bursa de la Londra

III.6.4. Alte burse europene

 

CAP. IV  Argumente pro şi contra privind procesul de globalizare din perpspectiva pieţelor de capital

IV.1. Ameninţarea pe care o prezintă globalizarea – E.S. Herman

IV.2. Democraţia în capcană?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UNIVERSITATEA DE VEST  FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

TIMIŞOARA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

MANEA LAVINIA ELENA

ANUL III

SECŢIA FINANŢE ASIGURĂRI

¹  David Felix, “Asia and the Crisis of Financial Globalisation”, Cambridge University Press, 1998.

² Ignacio Ramonet, “The Politics of Hunger”, Le Monde Dipolmatique, Nov. 1998; UN Development Program, Human Development Report 1998, New York, Sept. 1998).