Evolutia pietelor de capital nasdaq

Pe de altă parte, oferind zilnic, în mod deschis, o serie de informaţii privind preţurile de pe piaţă ale hârtiilor de valoare, oamenii de afaceri, întreprinzătorii găsesc în burse un îndreptar foarte util. În mod obişnuit, investitorii vor evita plasarea capitalurilor în ramurile sau întreprinderile cu performanţe economice slabe, îndreptându-se cu precădere spre domeniile cu eficienţă ridicată, de perspectivă, în conformitate cu cotaţiile reprezentative ale bursei. Participanţii la activitatea de bursă, atât brokerii care acţionează pe baza de comision, cât şi negociatorii direcţi (asa-numiţii traders) care acţionează pe cont propriu, caută să obţină toate informaţiile necesare privind perspectivele dezvoltării economice, atât pe ansamblu, cât şi pe anumite domenii specifice. În felul acesta, se reduce mult riscul oscilaţiilor bruşte şi de mare amplitudine a cursurilor titlurilor de valoare, iar cotaţiile de bursă capătă, într-adevăr, semnificaţia unui fel de barometru al conjuncturii economice.

III.2. Piaţa primară şi piaţa secundară

Piaţa de capital asigură legătura permanentă dintre emitenţi şi investitori, atât în momentul acoperirii cererii de capital, cât şi în procesul transformării în lichidităţi a valorilor mobiliare deţinute.

 

 

III.2.1. Piaţa primară 

Aceasta reprezintă acel segment de piaţă pe care se emit şi se vând sau se distribuie valori mobiliare către primii deţinători. Piaţa primară constituie un circuit de finanţare specializat. Această piaţă permite transformarea directă a economiilor în resurse pe termen lung, de care vor beneficia colectivităţile publice şi private. Pe piaţa primară se emit valori mobiliare ce conferă anumite drepturi posesorilor lor, deci celor care au calitatea de furnizori de fonduri. Prin intermediul pieţei primare se pun în evidenţă mişcările de capitaluri dintr-o economie, generate de către emitenţi, în calitatea lor de solicitatori de capitaluri. Această piaţă permite finanţarea agenţilor economici.

Participanţii pe piaţa primară, în cadrul căreia se vând şi se cumpără valori mobiliare nou emise, sunt:

• solicitatorii de capital: statul şi colectivităţile locale, întreprinderile publice şi cele private;
• ofertanţii de capital: persoane particulare, agenţi economici, bănci, case de economii, societăţi de asigurare;
• intermediarii: societăţi de valori mobiliare, bănci comerciale, societăţi de investiţii financiare care, prin reţeaua proprie, asigură vânzarea titlurilor.

Piaţa primară are deci rolul de a transforma activele financiare pe termen scurt în capitaluri disponibile pe termen lung. Pe piaţa primară se vând valori mobiliare emise de unele entităţi economice care au nevoie de resurse financiare şi se cumpără de către alte entităţi posesoare de economii pe termen mediu şi lung.

Emitenţii de valori mobiliare pot opta, privitor la lansarea pe piaţă a titlurilor emise, între a derula ei înşişi operaţiunea sau a apela la intermediari. Indiferent de modalitatea aleasă, emitenţii atrag resurse financiare pe piaţa primară în scopuri anunţate în mod public înainte de derularea ofertei.

Piaţa primară permite atragerea capitalurilor în scopul constituirii sau majorării capitalului social, precum şi apelarea la resurse împrumutate. Totodată, piaţa primară oferă cadrul şi posibilitatea practică ca o societate închisă să devină societate comercială deschisă, prin ofertă publică de vânzare de acţiuni, prin emiterea unor obligaţiuni convertibile în acţiuni etc.

 

III.2.2. Piaţa secundară

Această piaţă asigură, prin intermediul bursei de valori mobiliare şi al pieţelor extrabursiere, atât buna funcţionare a pieţei primare, cât şi lichiditatea şi mobilitatea economiilor. Investitorii au posibilitatea de a negocia, în orice moment, acţiunile şi obligaţiunile deţinute în portofoliu sau pot cumpăra noi valori mobiliare.

Lichiditatea pieţei le permite să realizeze rapid arbitraje de portofoliu, fără a aştepta scadenţa titlurilor deţinute. Piaţa secundară concentrează cererea şi oferta derivată, care se manifestă după ce piaţa valorilor mobiliare s-a constituit.

Un rol important pe piaţa financiară revine societăţilor de intermediere a valorilor mobiliarecare:

• îşi asumă angajamentul de distribuire a titlurilor emise;
• efectuează comerţul cu titluri, respectiv vânzarea-cumpărarea de valori mobiliare în nume şi pe cont propriu;
• efectuează intermedierea în comerţul cu titluri, respectiv vânzarea cumpărarea acestora în contul unor terţi.

III.3. Caracteristicile analizei tehnice clasice

Analiza tehnică caută să determine cu ce intensitate se întâmplă un eveniment. În mod normal, analiza tehnică nu face prognoze, ci doar reflectă mişcarea cursului. Cursul bursier poate fi caracterizat ca un semnal care influenţează comportamentul investitorului, care se adaptează la condiţiile pieţei.

Formarea cursului la bursă este caracterizată de un număr mare de variabile. Pentru a prognostica evoluţia cursului ar trebui să existe informaţii complete în legătură cu toate variabilele ce influenţează procesul de piaţă. Această cerinţă este însă imposibil de satisfăcut, deoarece cunoştinţele despre aceşti factori care influenţează piaţa sunt limitate.

În cadrul analizei tehnice, cursul actiunii este cel mai important element, iar toţi factorii care influenţează piaţa se reflectă  în nivelul cursului. Mişcarea cursului pe o perioadă de timp suficient de îndelungată formează un trend. Totodată, evoluţia cursului este influenţată de motivaţia participanţilor la piaţă care poate fi raţională sau iraţională. De regulă, şi mai ales în situaţiile limită, participanţii la piaţă, ca masă, reacţionează iraţional. Deci, cursurile acţiunilor reflectă numai datele fundamentele, ci şi aşteptările şi temerile participanţilor la piaţă. Dacă toţi participanţii la piaţă ar acţiona raţional, analiza tehnică nu şi-ar mai avea rostul, deoarece modelele fundamentele economice ar fi capabile să dea o prognoză corectă. Analiza tehnică consideră modurile de comportament ale oamenilor ca relativ constante.

Analiza tehnică se bazează pe un scurt istoric al cursului acţiunilor, în cadrul căreia trebuie evidenţiaţi trendul, ciclul şi factorii aleatori.

 

 

 

Curs        Trendul  

Componenţa aleatoare

 

         Ciclul

 

 

 

 

 

 

                Timp

III.3.1. Elemente definitorii ale analizei tehnice

Analiza tehnică se bazează în primul rând pe date ale cursurilor trecute şi încearcă să identifice componente ale trendului, cu ajutorul cărora, apoi, să poată fi făcută o prognoză asupra evoluţiilor viitoare ale cursului. Analiza tehnică modernă încearcă să identifice atât comportamentele trendului, cât şi componentele ciclice şi să integreze sistematic volumul tranzacţiilor în analiză. A face diferenţă între trend, ciclu şi întâmplare are o importanţă hotărâtoare în alegerea strategiei investiţionale.

La baza analizei tehnice se află teoria lui Charles H. Dow (expusă între anii 1902 şi 1902 în numeroase articole publicate în “Wall Street Journal”), potrivit căreia piaţa, în ansamblul ei, variază producând mişcări ale cursului comparabile cu valurile.

Potrivit teoriei lui Dow, majoritatea acţiunilor cotate la bursă au un comportament similar, iar evoluţia pieţei poate fi caracterizată prin trei tipuri de trend: primar, secundar şi terţiar.

 

Curs

 

      Trend

     Trend           terţiar

     Primar   Trend

                 secundar

 

 

                 Timp

III.3.2. Tipuri de trend

Trendul primar este considerat de către Dow ca fiind cea mai importantă  componentă a trendului, în timp ce celelalte tipuri de trend apar ca o reacţie sau fluctuaţie în cadrul trendului precedent. Dow consideră că trendul primar are o durată cuprinsă între unul şi ami mulţi ani, iar cel secundar de la căteva săptămâni până la un an şi cel terţiar de la câteva zile la câteva luni.

Clasificarea în trend primar, secundar şi terţiar are o foarte mare importanţă practică, aceasta nu numai datorită duratei şi dimensiunii diferite a celor trei feluri de trend, ci mai ales datorită intensităţii cu care aceste trenduri îşi fac punctul de întoarcere. Trendul primar, spre deosebire de cel secundar şi de cel tertiar, nu reacţionează puternic la evoluţii zilnice de curs.

Pe piaţa bursieră, hotărâtoare nu sunt variaţiile pe termen scurt, ci trendurile pe termen lung. Câştigurile participanţilor cu succes la piaţă provin întotdeauna din faptul că au urmărit trendurile primare şi au ignorat trendurile secundare ce se opun trendului primar. Acestea pot fi însă folosite la creşterea performanţei dacă sunt folosite în decizii de investire, în aşa fel încât să se obţină rezultatul corect pe termen lung.

Conform lui Charles Dow, trendul primar ascendent poate fi împărţit în trei faze:

1. Faza de acumulare. În această fază sunt estompate toate ştirile proaste referitoare la cursuri. Interesul publicului pentru acţiuni este minim şi numai investitorii care văd departe în timp sunt în situaţia de a achiziţiona acţiunile în apropierea punctului lor de minim. În această fază capacitatea de reacţie la veştile proaste este mică, iar cea de reacţie la ştirile favorabile este ridicată.

2. Faza Make Up. Cursurile încep să atragă investitorii. Ştirile din economie încep să se îmbunătăţească şi interesul public faţă de piaţa acţiunilor câştigă din nou teren. În această fază piaţa abia dacă reacţionează la ştiri. Veştile proaste nu mai sunt privite ca relevante pentru viitor, iar veştile bune nu fac decât să confirme un trend care se află deja în plină mişcare.

3. Faza de distribuţie începe în momentul în care piaţa acţiunilor a ajuns la un nivel ridicat al valorii. Interesul public faţă de piaţa acţiunilor îşi atinge maximul, iar ştirile din economie nu ar putea să fie mai bune. În această a treia şi ultimă fază, investitorii cereuşesc să vadă departe în timp vând acţiunile achiziţionate în faza de acumulare.

 

Trendul este caracterizat prin intermediul a trei elemente tehnice: suportul şi rezistenţa, liniile de trend şi rafturile de trend.

• Prin suport se înţelege acel curs al unei acţiuni la care cererea depăşeşte, ca volum, oferta, cursul recăpătând o tendinţă de creştere. Rezistenţa desemnează un anumit nivel al cursului, la care oferta depăşeşte cererea, cursul căpătând din nou o tendinţă de scădere. Dacă cursul scade sub dreapta suport, operatorii cumpără acţiuni care se află deja în portofoliul lor. Cu cât cursul se menţine mai mult pe nivelul de suport şi cu cât volumul tranzacţiilor efectuate la acest nivel de curs este mai mare, cu atât mai important devine acest prag suport pentru evoluţia viitoare. Dacă cursurile încep să crească, investitorii ce aşteaptă cursuri mai favorabile văd cum îşi pierd şansele şi sub presiunea cursurilor ascendente vor fi atraşi de piaţă. Din contră, dacă pragul suport este spart, investitori ce au cumpărat acţiuni în ultimele zile sau în ultima săptămână vor înregistra o pierdere.
• Liniile de trend reprezintă unul dintre cele mai importante elemente în analiza tehnică. O linie de trend se formează prin unirea cu o linie dreaptă a valorilor minime, respectiv maxime, ale cursului. O linie de trend ascendentă se obţine prin unirea minimelor crescătoare, iar o linie de trend descendentă prin unirea maximelor descrescătoare. Cu ajutorul liniilor de trend pot fi proiectate în viitor tendinţele existente, unde înclinaţia liniei de trend redă o indicaţie asupra vitezei trendului.
• Rafturile de trend sunt reprezentări ale evoluţiei cursului acţiunii studiate care pun în evidenţă mişcări semnificative ce depăsesc suportul sau rezistenţa înregistrate anterior. De regulă, după depăşirea unei linii de trend crescător, cursurile scad mai departe şi deseori chiar până la vechea linie devenită acum de rezistenţă.

În cazul în care mişcarea cursului bursier se situează între două drepte paralele, se formează un canal de trend.

III.4. Indicii bursieri

III.4.1. Istoricul indicilor bursieri

Indicii bursieri sunt produse sintetice ce exprimă evoluţia cursurilor valorilor mobiliare pe o anumită piaţă. Necesitatea introducerii indicilor bursieri a fost determinată de existenţa unui produs bursier prin care să se realizeze urmărirea în ansamblu a pieţei respective şi care să nu reflecte doar evoluţia unui singur titlu cotat. Rolul principal al unui indice bursier este de a reflecta evoluţia de ansamblu a pietei la care se referă. Primul indice bursier a fost Dow Jones Industrial Average, apărut la Bursa din New York în 1896. acesta a fost urmat de indicele britanic FT-SE 30, de indicele japonez Nikkei şi de mulţi alţii, care aparţin primei generaţii de indici, în a căror structură se cuprind acţiuni ale căror emitenţi aparţin aceluiaşi domeniu de activitate (de regulă, ramura industriei) şi din acest punct de vedere au o capacitate de informare limitată.

O etapă nouă în evoluţia indicilor busieri a reprezentat-o apariţia indicilor din “generaţia a doua”, care include un număr mult mai mare de acţiuni din diverse sectoare ale economiei, ducând la o caracterizare mai bună a pietei bursiere şi la o mai bună satisfacere a nevoii de informare. Indicii din generaţia a doua, denumiţi şi indici compoziţi (NYSE pe piaţa New York-ului, FT-SE-100 pe piaţa Londrei sau TOPIX pe piaţa japoneză), au un grad de relevanţă mai ridicat, datorită cuprinderii unui număr mai mare de firme, aparţinând unor domenii diferite de activitate, inclusiv instituţii bancare, de asigurări, firme din ramura transporturilor, telecomunicaţiilor etc.

Dacă iniţial indicii bursieri au fost construiţi doar pentru acţiuni, astăzi există indici care urmăresc evoluţia altor titluri de valoare, cum ar fi obligaţiunile sau titlurile emise de fondurile mutuale. Diversificarea indicilor bursieri este şi o consecinţă directă a diversificării produselor bursiere şi a pieţei de capital, în general.

III.4.2. Indici bursieri naţionali şi internaţionali reprezentativi

Principalii indici bursieri sunt specifici pieţelor din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Japonia. În ultimii ani însă, internaţionalizarea pieţelor bursiere a determinat şi utilizarea unor indici internaţionali sau mondiali.

 

a. Indicele FT-30, cunoscut şi sub denumirea FT Ordinary Share Index, este cel mai vechi indice din Marea Britanie. El se bazează pe cursul a 30 acţiuni tranzacţionate intens (“blue chips”), fiind recalculat ori de câte ori se produc modificări în cursul uneia sau alteia din acţiunile ce compun indicele.

b. Indicele FT actuarial al tuturor acţiunilor (Financial Times Actuaries all shares index, FT-A). acest indice este calculat pe piaţa Londrei la ora 17:00 a fiecărei zile lucrătoare şi este alcătuit aproximativ din 670 acţiuni, împărţite în 6 grupe principale şi 35 subsecţii, reprezentând peste 90% din capitalizarea pieţei bursiere britanice. Indicele reflectă măsura performanţelor pieţei pe perioade lungi de timp şi reprezintă un standard pentru evaluarea portofoliilor.

c. Indicele FT Stosk Exchange 100 (FT-SE 100) a fost introdus pentru a satisface nevoia unui indice al acţiunilor, calculat în timp real (în fiecare moment al zilei). Acest indice reprezintă suportul în contractele futures încheiate pe piaţa Regatului Unit.

d. Indicele Dow-Jones (Dow-Jones 30 – Share Industrials Average) este cel mai cunoscut şi cotat indice american, fiind standardul general folosit de presă şi alte mijloace de informare pentru a măsura progresul pieţei bursiere americane. El conţine cele mai importante 30 de acţiuni din ramura industriei.

Denumirea vine de la numele celor doi care au calculat pentru prima dată acest indice: Charles H. Dow şi Edward Jones. Denumirea de “average” (medie) provine de la modul original de calcul al indicelui, care era o simplă medie aritmetică a cursului celor 30 de acţiuni componente. În prezent, metodologia de calcul este aproximativ identică, dar a fost introdus un divizor, folosit pentru reflectarea modificărilor apărute în legătură cu acţiunile componente şi cu scopul de a asigura continuitatea istorică şi comparabilitatea datelor. Prima valoare a indicelui a fost de 40,49 de puncte, pe data de 26 mai 1896.

e. Indicele Standard  and Poor’s 500 este un indice format pe baza a 500 de acţiuni selectate de Corporaţia Standard and Poor’s, fiind cotat în fiecare minut al zilei de tranzacţionare. Acţiunile din structura indicelui sunt selectate cu scopul de a reprezenta gruparea pe ramuri industriale la Bursa din New York.Valoarea de piaţă totală a acţiunilor ce compun indicele reprezintă 80% din valoarea acţiunilor tranzacţionate la NYSE.

f. Indicele Frank Russell este calculat pe baza cursului celor mai importante 3000 acţiuni cotate în Statele Unite (din punct de vedere al capitalizării bursiere) şi reprezintă aproximativ 98% din piaţa valorilor mobiliare în SUA. Acest insice este împărţit în indici Russell 1000 şi Russell 2000. Regulile pentru introducerea unei acţiuni în calculul indicelui acoperă o arie largă de criterii (unul dintre acestea finnd : sediul emitentului). Aceşti indici sunt cotaţi la fiecare 15 secunde.

g. Indicele Nikkei (Nikkei Stock Average), numit şi Nikkei Dow, este compus din 225 acţiuni din prima secţiune a Bursei din Tokyo, fiind calculat ca o medie aritmetică ponderată. Indicele se modifică egal pentru aceeaşi variaţie a cursului acţiunilor, indiferent de capitalizarea bursieră.

Principalele momente ale acestui indice au fist:

- în 1950 la Bursa din Tokyo începe calculul indicelui Nikkei;

- în 1971 numărul de acţiuni este stabilit la 225;

- în 1986 începe tranzacţionarea contractelor futures pe indicele Nikkei;

- în cepând din 1991 componenţa indicelui este revizuită  anual.

h. Indicele TOPIX este indicele primei secţiuni a Busei din Tokyo. Acesta cuprinde în structura sa toate actiunile companiilor ce cotează în prima secţiune a bursei, fiind asemănător cu FT-Actuaries All din Marea Britanie. Este indicele cu cea mai largă bază de calcul, fiind structurat astfel încât să dea cea mai bună imagine a pieţei japoneze. Topix a fost de fapt denumirea unei familii de indici care cuprinde Topix Core 30, Topiz Large 70, Topix 100, Topix Mid 400 şi Topix Large 500, care se deosebesc între ei prin cuprinderea unui număr mai mic sau mai mare de companii, în funcţie de dimensiunea firmelor respective. Aceşti indici au fost lansaţi la 1 aprile 1998 şi înlocuiesc vechiul indice Topix, calculat din 1969.

i. Indicele TSE 2 (Tokyo Stock Exchange Second Section Index) cuprinde actiunile cotate la Bursa din Tokyo, neincluse în Topix.

j. Indicele DAX este considerat ca fiind cel mai reprezentativ indice calculat la bursa din Frankfurt. Cuprinde un număr de 30 de acţiuni ale celor mai importante firme germane, incluzând BMW, Allianz, Deutsche Telekom, Metro, BASF, Mannesmann.

k. Indicele CAC-40 este cel mai important indice calculat pe piaţa de capital a Franţei. Principiul de construcţie al indicelui este ponderarea cu capitalizarea bursieră. CAC-40 este calculat la fiecare 30 secunde, începând cu data de 30 decembrie 1987. valoarea de bază a indicelui a fost stabilită la 1000 puncte.

III.4.3. Alţi indici

Indicii mondiali (internaţionali) oferă o bază de analiză a pieţei bursiere mondiale. Există trei indici şi anume: “MSCI World Index”, “FT-Actuaries World Index” şi “Solomon-Russell Global Equity Index”.

Indicii MSCI (Morgan Stanley Capital International) reprezintă un grup de indici concepuţi pentru a măsura performanţele pieţelor din SUA, Europa, Canada, Mexic, Australia şi Orientul Îndepărtat (Asia de Sud-Est) şi pe cea a grupurilor industriale internaţionale. Indicele Mondial (World Index) se bazează pe cotaţiile a 1477 acţiuni, reprezentând aproximativ 60% din valoarea adăugată a pieţelor din 20 de ţări. Toţi aceşti indici sunt compatibili şi comparabili.

Indicele Mondial FT-Actuarial (FT-Actuaries World  Index) reprezintă un grup de indici care au aceeaşi dată de referinţă şi evidenţiază separat fiecare din cele 32 de ţări, 9 regiuni grupate geografic, 36 grupuri clasificate în funcţie de ramurile industriale şi 7 sectoare economice luate în considerare. Acest indice este un agregat al indicilor naţionali şi regionali, fiind reprezentat de 2400 de valori mobiliare individuale în care se poate investi oriunde în lume (globaly investable).

Indicele Global Salomon-Russell (Salomon Brothers-Frank Russell Global Equity Index) cuprinde în structura sa aproximativ 45000 de acţiuni ale unor companii din 23 de ţări, fiind asemănător cu FT Actuaries World Index. Sunt excluse din componenţa indicelui companiile care nu sunt disponibile pentru investitorii străini sau care sunt foarte puţin lichide.

Indicele mondial Standard&Poor’s

Denumirea exactă a indicelui este S&P Global 1200 şi acoperă  7 regiuni principale ale lumii. Acest indice este calculat ca o reuniune a unor indici calculaţi de firma Standard&Poor’s în întreaga lume.

Indicii STOXX

Integrarea economică europeană şi introducerea monedei unice a constituit premisa cooperării financiare în vederea realizării şi utilizării unui ansamblu de indici “paneuropeni”. Bursa din Paris, Bursa Germană, Bursa Elveţiană, împreună cu Dow Jones & Company au creat un “joint venture”care a promovat noii indici STOXX:

• Indicele Dow Jones STOXX care acoperă Europa ca un întreg, având în structură peste 650 de societăţi;
• Indicele Dow Jones Euro STOXX cuprinzând 320 de societăţi emitente din ţările care s-au asociat la UME;
• Doi indici “blue chip”, subsidiariindicilor generali, compuşi fiecare din acţiunile a 50 de societăţi selectate pe baza unor criterii cumulative.