Evolutia pietelor de capital nasdaq

Автор: Пользователь скрыл имя, 05 Февраля 2013 в 19:24, реферат

Краткое описание

National Association of Security Dealers Automated Quatations (NASDAQ) este o bursă electronică din Statele Unite ale Americii, pe care sunt listate aproximativ 3,200 companii. De la modestul debut, NASDAQ a datorat mare parte din dezvoltarea sa modificărilor de reglementare şi Congresului, care susţine dreptul de a tranzacţiona în afara burselor organizate.Nasdaq National Market, pe care se tranzacţionează peste 4 400 de acţiuni. Sunt tranzacţionate acţiunile emise de companii care îndeplinesc cerinţe riguroase cu privire la capital, la situaţia financiară şi la activitatea administrativă şi de conducere.

Файлы: 1 файл

3_evolutia_pietelor_de_capital_dezvoltate.doc

— 365.50 Кб (Скачать)

 

Globalizarea trebuie să se transforme într-un instrument de dezvoltare pentru toate ţările şi pentru toţi oamenii.

 

1.5. Regionalizare – globalizare

Influenţele pe care acest fenomen de globalizare îl prezintă se găseşte în analiza oricărei pieţe de capital, fie ea una dezvoltată sau una în curs de dezvoltare.

În zilele noastre, în lume se manifestă două tendinţe aparent contradictorii: regionalizare şi globalizare. Expresia de regionalizare o reprezintă formarea de zone de liber schimb, de uniuni vamale şi de uniuni economice şi monetare puternice, care se discrimimează între ele în raport cu regimul liberalizat aplicat între ţările membre. Principalele asemenea grupări sunt: Asociaţia Europeană a Liberului Schimb EFTA – (zonă de comerţ liber în Europa, cu 4 ţări participante), Uniunea Europeană – UE (uniunea vamală şi monetară în Europa, cu 15 ţări membre şi 11 ţări asociate), North American Free Trade Area – NAFTA – (zonă de comerţ liber în America de Sud), MERCOSUR în America de Sud (zonă de comerţ liber cu 4 ţări participante), Acordul Naţiunilor din Asia de Sud-Est – ASEAN – (grupare de cooperare economică regională cu participarea a 6 ţări), Zona de Comerţ Liber Central-Europeană – CEFTA – (zonă de comerţ liber, având 6 ţări participante) şi Comunitatea Statelor Independente – CSI – (grupare economică care tinde spre zona de comerţ liber a republicilor din fosta Uniune Sovietică).

Contrar acestei tendinţe şi concomitent cu aceasta se manifestă tot mai puternic tendinţa de globalizare a economiei mondiale. Acordul General pentru Tarife şi Comerţ  – GATT – şi noua Organizaţie Mondială a Comerţului – OMC – (cu peste 130 ţări participante) a realizat prin negocieri multilaterale (8 runde de negocieri, ultima fiind “Runda Uruguay”, încheiată în 1994) o reducere substanţială a taxelor vamale în comerţul internaţional (de la circa 25% în medie pe plan internaţional în 1950 la circa 5% în prezent).

Fondul Monetar Internaţional – FMI – ,cu un număr de peste 130 de state membre, a instituit reguli în domeniul cursurilor valutare şi al balanţei cursurilor externe, iar în prezent este implicat în macrostabilizarea multor ţări prin acordarea de credite “stand-by”. La rândul ei, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – BIRD, cu peste 130 ţări membre, finanţează în condiţii favorabile proiecte de anvergură în special în ţări în curs de dezvoltare.

Tendinţa de globalizarea ecnomiei mondiale este susţinută de trei puternice forţe care trec peste voinţa guvernelor şi a formaţiunilor regionale. Producătorul, companiile transnaţionale, tot mai numeroase şi mai puternice în lume, îşi localizează activităţi productive şi de servicii în alte state decât ţara de origine, înfiinţând sucursale şi filiale fiice, schimburile tot mai substanţiale între componentele companiei fiind mai degrabă comerţ interior decât exterior. Consumatorul, la rândul său, nu ţine seama de “naţionalitatea” produselor atunci când cumpără, este motivat numai de: produs potrivit, la preţ potrivit şi la loc potrivit.

Până la începutul anilor 1960, cele mai multe tranzacţii bancare erau pur interne, implicând bani şi clienţi ai băncilor din ţara respectivă. Două decenii mai târziu însă, multe bănci îşi obţineau o mare pondere din profitul lor din activităţi internaţionale. Toate tranzacţiile dintre rezidenţii diferitelor ţări se încadrează într-una dintre următoarele trei categorii: comerţ cu bunuri şi servicii contra bunuri şi servicii; comerţ cu bunuri şi servicii contra active; comerţ cu active contra active.

 

Cele trei tipuri de tranzacţii internaţionale

 

Ţară origine       Ţară străină



 

 



 

 

Extinderea activităţii bancare internaţionale a condus la dezvoltarea rapidă a centrelor financiare: Londra, New York, Paris şi Zürich au contribuit în mare măsură la creşterea şi globalizarea piţelor financiare internaţionale în perioada postbelică.

Centrele financiare internaţionale se deosebesc de centrele interne prin trei trăsături. Întâi, ele fac operaţiuni cu valută străină. Astfel, tranzacţiile financiare înj cadrul unui centru nu sunt direct legate cu sistemul bancar intern. Întrucât centrele financiare internaţionale fac afaceri cu valută străină sau „OFFSHORE”, comparativ cu partenerii interni care fac afaceri cu valută „ONSHORE”, ele pot fi numite ca centre OFFSHORE. Doi, centrele offshore sunt, în general, scutite de taxele şi controlul valutar, care sunt aplicate pe piaţa internă. Această asimetrie în reglementările guvernamentale între pieţele financiare offshore şi onshore a fost frecvent considerată ca fiind una dintre cauzele creşterii deosebite a pieţelor de eurovalute din ultimele decenii. Trei, centrele financiare offshore sunt, în primul rând, dar nu şi exclusiv, destinate clienţilor nerezidenţi. Relaţiile rezidenţilor cu centrele offshore sunt strict controlate de guvern, care trebuie să găsească un compromis între obiectivul de a promova centrele offshore şi controlul abuzului potenţial din partea rezidenţilor.

    

 

CAP.II  PIAŢA DE CAPITAL DERIVATĂ

II.1. Piaţa instrumentelor de capital derivate

În ansamblul fluxurilor financiare internaţionale, un loc aparte îl ocupă tranzacţiile la termen derulate pe piaţa instrumentelor derivate. Aceste pieţe au apărut şi s-au dezvoltat din dorinţa operatorilor economic de a diminua riscurile comerciale sau financiare din operaţiunile lor. Pe pieţele derivate sunt negociate contracte ce se vor derula în viitor, derivând din produse aşa-zise “standardizate” care sunt cotate la vedere (materii prime, devize, titluri financiare). Dezvoltarea, începând cu anii 1970, a contractelor cu produse financiare corespunde unei gestiuni mai dinamice a portofoliilor de active. Principalele instrumente derivate tranzacţionate pe piaţa internaţională sunt: contractele futures, contractele pe opţiuni, contractele de swap şi alte instrumente sintetice (cap, floor sau collar). Pe lângă creşterea semnificativă a volumului pieţei internaţionale a acestor instrumente asistăm la o permanentă diversificare a acestor instrumente, prin apariţia de noi instrumente sau prin diversificarea activelor ce constituie obiectul acestor contracte. În prezent instrumentele derivate se practică pe o gamă variată de active financiare sau reale cum ar fi: rata dobânzii, cursul de schimb, indicii bursieri, titluri primare, marfă etc.

Conform ultimelor date statistice, piata internaţională a instrumentelor derivate a avut în ultima perioada un ritm relativ ridicat de creştere, situat în jurul valorii de 24 % anual (2000). Pe această piaţă, două sunt segmentele cele mai importante, şi anume piata instrumentelor derivate pe rata dobânzii şi cea a instrumentelor pe curs de schimb (cu un ritm mediu de creştere de 13 - 15 % anual). O alta tendinţă semnificativă a pieţei din ultima perioadă este de uşoară încetinire a creşterii contractelor forward pe valute, a contractelor de swap valutar şi a instrumentelor derivate pe titluri primare (acţiuni şi indici bursieri).

Piaţa instrumentelor derivate pe rata dobânzii se situa în jurul unui volum total de 64.000 miliarde dolari, instrumentele cu o scadenţă mai mare de un an scazând semnificativ în ultima perioadă. Se remarcă un interes mult mai ridicat al operatorilor economici pentru instrumentele derivate denominate în dolari decât în moneda europeană. Din volumul total al pieţei derivatelor pe rata dobânzii, contractele de swap continuă să deţină cea mai importantă poziţie, opţiunile pe rata dobânzii urmate de contractele FRA ("forward rate agreement").

 

 

Piaţa internaţională  a derivatelor pe rata dobânzii (mld. USD)


Instrumentul 1999 2000

FRA 6,755 6,423


Swap 43,936 48,768

Opţiuni 9,380 9,476


TOTAL 60,091 64,668

Sursa: Banca Reglementelor Internaţionale, rapoarte 2001

 

Cea mai mare parte a derivatelor pe rata dobânzii a fost contractată cu instituţii financiare (58,542 mld. USD) şi cea mai mare parte din derivate au o scadenţă sub cinci ani (sub un an 24,107 mld. USD şi între 1 şi 5 ani - 25,923 mld. USD). Cea mai mare parte a instrumentelor pe rata dobânzii sunt denominate în EURO (21,311 mld. USD – circa 30 %), o posibilă explicaţie a acestui fapt putând fi rolul dominant al băncilor europene pe piaţa internaţională a creditului.

Privind comparativ, piaţa instrumentelor derivate pe valute are un volum total de 15.700 miliarde de dolari anual, contractele pe opţiuni fiind în uşoară scădere în ultima perioadă . Tot acum, swap-ul valutar a avut un ritm de creştere mai ridicat decât al swap-ului de dobândă (23 % faţă de doar 10 % în cazul swap-ului de dobândă).

 

Piaţa internaţională a derivatelor pe valute (mld. USD)


Instrumentul 1999 2000


Forward si futures 9,593 10,134

Swap 2,444 3,194

Opţiuni 2,307 2,338

TOTAL 14,344 15,666

 

Sursa: Banca Reglementelor Internaţionale, rapoarte 2001

 

Ca şi în cazul derivatelor pe rata dobânzii, şi derivatele pe valute sunt contractate în principal cu instituţii financiare (circa 12,000 mld. USD din totalul de 15.666 mld.). Din punct de vedere al duratei (maturităţii) acestor instrumente, o caracteristică specifică a acestui segment de piaţă o reprezintă dominaţia absolută a scadenţelor mai mici de un an (explicabilă de fapt prin faptul că cea mai mare parte a pieţei este deţinută de contractele futures şi forward, în esenţă, contracte sub un an). Cea mai mare parte din instrumentele pe valute sunt denominate în dolari (mai mult de 80 % din totalul instrumentelor derivate).

Piaţa instrumentelor derivate ce au ca obiect titlurile primare (acţiunile) este mult mai redusă ca dimensiune decât primele două segmente, totalizând un volum de 1900 miliarde dolari anual. Scăderea preţului acţiunilor companiilor ce acţionează în domeniul tehnologic a afectat destul de puternic volatilitatea şi lichiditatea acestor instrumente. Se remarcă în ultima perioadă (cel putin pentru zona europeană) o creştere a preferinţei operatorilor economici pentru instrumente derivate ce au ca obiect obligaţiunile convertibile, acţiunile preferenţiale sau acţiunile cu bon de subscriere.

 

Piata internţională a derivatelor pe acţiuni (mld. USD)

Mai puţin important ca volum, cel de-al patrulea segment al pieţelor derivate

este acela al instrumentelor derivate pe mărfuri, care în 2000 totaliza un volum de circa 700 miliarde dolari, cu un ritm de creştere peste rata medie a pieţei (38 %).

 

Piaţa internaţională  a derivatelor pe mărfuri (mld. USD)

II.1.1 Contractele futures

În octombrie 1977, Comisia operaţiunilor la termen din SUA (Commodity Futures Trading Comission) a emis o primă definiţie a noţiunii de acoperire a riscului (“hedging”): “poziţiile dintr-un contract cu livrare viitoare de pe orice piaţă, unde asemenea poziţii reprezintă în mod normal un substitut pentru tranzacţiile deja încheiate sau poziţii ce urmează a fi luate la o dată ulterioară pe piaţa fizică.

Scopul principal al utilizării acestor instrumente este reducerea riscului ce poate apărea pentru întreprinderea comercială în urmatoarele condiţii:

  • schimbarea valorii unui activ pe care îl deţine, produce, comercializează sau anticipează că îl va deţine, produce sau comercializează ;
  • schimbarea valorii unei datorii pe care o persoană o are sau anticipează că o va avea;
  • schimbarea valorii unui serviciu pe care o persoană îl prestează sau îl cumpără sau anticipează că îl va presta sau cumpăra.”

În esenţă, hedging-ul constă în luarea la bursă a unei poziţii futures aproximativ egală, dar opusă  în raport cu o poziţie cash (pe marfă fizică) existentă sau anticipată  în momentul încheierii contractului bursier.

 În cazul futures pe valute prin hedging se înţelege luarea unei poziţii de vânzător sau de cumpărător de contracte futures de sens contrar poziţiei ocupate în contractul de import – export sau în cadrul unei operaţiuni financiare (debitor – creditor).

  Un contract futures constă în angajamentul părţilor de a livra, respectiv prelua, la o dată viitoare, o marfă determinată, la un preţ convenit în momentul contractării, dacă la scadenţă poziţia operatorului rămâne deschisă. Cel care îşi asumă obligaţia de a prelua activul (cumpărătorul) deschide o poziţie “lungă“ (long), în timp ce vânzătorul futures are o poziţie “scurtă“ (short) .

În prezent, pieţele futures sunt cele mai active şi cele mai eficiente pieţe; totuşi ele nu s-au putut dezvolta pentru totalitatea mărfurilor tranzacţionate pe pieţele spot şi forward. Aceasta, datorită faptului că, pentru dezvoltarea unui contract futures, este necesară îndeplinirea unui set de condiţii:

- oferta şi cererea pentru activul de bază trebuie să fie relativ mari, iar preţul nu trebuie să fie determinat de factori subiectivi, precum interese de monopol şi guvernamentale;

- pentru ca standardizarea clauzelor contractului sa fie posibilă, diferitele unităţi fizice ale activului de bază trebuie să fie interşanjabile şi omogene;

- preţul activului trebuie să fluctueze.

 

Aparent între piaţa futures şi piaţa valutară nu există  nici o legătură directă. Legătura dintre cele două pieţe este determinată de faptul că la scadenţa contractelor futures pe valute, acestea sunt lichidate la cursul spot din ziua scadenţei contractului futures. În felul acesta, cele două preţuri evoluează în paralel şi astfel un importator ce are de plătit un import peste trei luni care se teme de creşterea cursului ia o pozitie de vânzător atunci când anticipează o creştere a acestuia.

 

? Exemplu:

Un exportator român care a efectuat un export pe piaţa Uniunii Europene în valoare de 100.000 euro încasabil peste trei luni, cursul de schimb prezent fiind de 18.000 lei / euro, se teme de o scădere a cursului de schimb. Exportatorul poate cumpăra contracte futures pe euro de la Bursa de Mărfuri de la Sibiu pentru suma de 100.000 euro la un preţ de 19.000 lei / euro futures. Peste trei luni cursul de schimb

este de 17.000 lei / euro, deci exportatorul român încasează doar 1.700.000.000 lei pentru exporturile de 100.000 euro pe care le-a efectuat. Pe piaţa futures au scăzut şi pretul la contractele futures de la 19.000 la 17.500 lei / euro futures. Prin scăderea preţului futures, exportatorul câştigă pentru că le-a vândut iniţial la 19.000 lei / euro şi le-a cumpărat ulterior la 17.500 lei / euro. Prin utilizarea futures câştigă 1.500 lei x 100.000 euro = 150.000.000 lei, sumă care vine să completeze încasarea din exporturi, exportatorul obţinând în final suma de 1.850.000.000 lei, adică un curs mediu de 18.500 lei / euro mai bun faţă de cursul actual de 17.500 lei / euro. În acest mod se efectuează acoperirea riscului valutar prin utilizarea contractelor futures pe valute.

 

 

II.1.2. Contractele de opţiuni pe valute: servesc la acoperirea riscului valutar rezultat din fluctuaţii ale cursului de schimb al monedei în care este denominat exportul sau importul efectuat de o firmă de comerţ exterior. Opţiunea este un contract standardizat ca şi contractul futures, tranzacţionat pe o piaţă paralelă pieţei valutare.

Prin acest contract se tranzacţionează de fapt un drept de vânzare sau cumpărare asupra unui activ financiar, în speţă asupra unor valute.

Există doua tipuri de opţiuni:

A. Opţiuni de cumpărare (CALL): conferă un drept suplimentar cumpărătorului de opţiune, de a cumpăra sau nu la scadenţă valută la un preţ determinat (preţ de exercitare), cumpărătorul plătind o primă.

B. Opţiuni de vânzare (PUT): conferă un drept suplimentar cumpărătorului de opăiune, de a vinde sau nu la scadenţă valuta la un preţ determinat, cumpărătorul plătind şi în acest caz prima.

Exportatorii şi importatorii au în cazul opţiunilor pe valute mai multe variante de acoperire a riscului valutar, opţiunea spre deosebire de futures permiţându-le o fixare a cursului de schimb la un nivel minim sau maxim. Opţiunile asigură pentru cumpărători un câştig nelimitat şi o pierdere limitată la nivelul primei, fapt care face din opţiuni un instrument mult mai eficient decât contractele futures.

Instrumentele derivate (futures, opţiuni şi swap) se dovedesc a fi deosebit de flexibile în acoperirea riscului valutar, presupunând însă o cunoaştere în profunzime a mecanismelor de funcţionare şi a efectelor produse de aceste instrumente pentru a putea lua o decizie corectă în privinţa utilizării lor cu succes.

 

Operatiunile de swap / contractul de swap (valutar şi de dobândă) au apărut pe baza creditelor paralele şi a creditelor "back to back". Operaţiunea de swap presupune schimbarea unui împrumut acordat în anumite condiţii cu un altul ce prezintă alte condiţii, mult mai avantajoase în opinia celui care iniţiază întreaga operaţiune. De exemplu, swap-ul de dobândă permite schimbarea unui împrumut acordat cu dobândă fixă cu unul cu dobândă variabilă (de exemplu LIBOR + x %), cel care iniţiază operaţiunea considerând evoluţia în timp a LIBOR mai avantajoasă decât plafonul de dobândă fixă contractat iniţial. În cazul swap-ului valutar, un împrumut în dolari de exemplu este schimbat cu un credit în lire sterline.

?  Prin faptul că permite schimbarea condiţiilor de împrumut, contractul de swap are un rol important în acoperirea riscului de dobândă şi a riscului valutar în finanţarea internaţională. Utilizarea acestor operaţiuni se bazează foarte mult pe capacitatea participanţilor de a prevedea evoluţia viitoare a ratei dobânzii şi a cursului de schimb. Iniţial, primul contract de swap a apărut pe credite, avându-i ca actori pe IBM şi Banca Mondială (a fost un swap de dobândă). În prezent mecanismul atât de flexibil al operaţiunii de swap s-a extins şi la alte categorii de active şi operaţiuni dobândind o dimensiune internaţională: swap pe indici, swap pe acţiuni, swap pe obligaţiuni.

Swap-ul a pătruns în prezent chiar şi în sfera operaţiunilor comerciale, devenind deja clasic swap-ul pe mărfuri. Deosebit de interesante par a fi swap - opţiunile, instrumente sintetice de dată recentă care constau de fapt în achiziţionarea unui drept suplimentar de a intra sau nu într-o operaţiune de swap la o dată ulterioară. Contractul de swap ramâne unul dintre instrumentele derivate de bază care se tranzacţionează pe piaţa financiară internaţională, lichiditatea ridicată, flexibilitatea şi accesibilitatea acestor contracte fiind doar câteva dintre avantajele directe care au condus la dezvoltarea lor.

 

II.1.3. Alte instrumente sintetice pe rata dobânzii

 

a) Cap-ul, ceiling-ul , permite împrumutatului de a se proteja contra unei creşteri a ratei pe o perioadş lungă şi în special pe perioada împrumutului, dacă rata este variabilă. Cap-ul permite fixarea unei limite superioare ratei variabile a unui împrumut, păstrând posibilitatea de a profita de o creştere a ratei. În cazul creşterii ratei, cealaltă parte (banca, de obicei ) varsă diferenţa de dobândă între rata maximă garantată de cap şi rata reală de pe piaţă.

 

b) Floor-ul este un instrument de acoperire simetric cu cap-ul, pentru că permite celui care acordă împrumutul să se protejeze împotriva unei scăderi a ratei pe o perioadă lungă, rezervându-şi posibilitatea de a beneficia de o eventuală scadere. O companie care a contractat un credit cu o bancă poate intra într-un contract "floor" cu o altă bancă, plătind o primă şi încasând ulterior diferenţa de dobândă, dacă aceasta evoluează nefavorabil (scade).

 

c) Collar-ul: collar-ul sau combinaţia de rată rezultă din combinarea sintetică a unui şi a unui floor (cumpărarea unui cap şi vânzarea unui floor sau invers).

 

d) FRA – Forward Rate Agreement

Spre deosebire de forward , FRA are în vedere operaţiunile pe termen mult mai scurt , prezentând o lichiditate mai bună, deşi această lichiditate este inferioară instrumentelor de pe piaţa organizată. FRA este un instrument în afara bursei, care permite întreprinderii să-şi garanteze o rată la termen pentru un împrumut sau de credit de îndată ce se cunoaşte data emisiunii sale viitoare.

 

II.2. Tipuri de pieţe derivate

 Produsele derivate pot fi negociate fie pe pieţele organizate (MATIF, MONEP), fie pe pieţele extrabursiere.

II.2.1. Pieţele extrabursiere

Acestea propun produse financiare în funcţie de nivoile investitorilor. Este vorba de operaţiuni care nu tranzitează nici o piaţă organizată. Vorbim de piaţa OTC (Over the Counter). Aici se desfăşoară operaţiuni nereglementate care prezintă pericol pentru stabilitatea sistemului financiar internaţional. Ele nu sunt organizate, nu fac obiectul nici vreunui control, al vreunui depozit de garanţie sau cerere de marjă.

II.2.2. Pieţele organizate

Acestea furnizează  produse standardizate (în ceea ce privşte suma operaţiunilor şi scadenţele) şi sunt structurate în jurul unei case de compensaţii (casă de cliring) care asigură marcarea zilnică a poziţiilor pe piaţă, furnizează o contrapartidă şi supraveghează regularitatea operaţiunilor efectuate. Doar intermediarii admişi pot interveni pe piaţă, fie în contul clienţilor, fie în nume propriu. Securitatea pe aceste pieţe organizate este întărită de existenţa depozitelor de garantie (depozit) şi a cererilor de marjă (margin calls).

Au rolul de a transforma “riscurile” în bunuri economice ce fac obiectul tranzacţiilor şi de a atribui acestora o valoare. În Franţa, de exemplu, există două pieţe de acest tip: MATIF şi MONEP. Aceste pieţe propun operatorilor contracte la termen.

 

A). MATIF

A.1. Prezentarea acestei pieţe

MATIF (Marche Internatinal de France –  Piaţa Internaţională a Franţei) a fost creată în 1986, din perspectiva deschiderii (internaţionale) prin eliminarea încadrării creditului (constrângerile cantitative în materie de acordare a creditelor au dispărut şi ratele dobânzii au devenit mai fluctuante). A fost înfiinţată cu scopul de a însoţi toate eforturile făcute de puterile publice pentru a moderniza gestiunea datoriei publice.

MATIF este înainte de toate o piaţă a contractelor la termen cu produse financiare. Ea regrupează pieţele de contracte la termen ce privesc rata dobânzii (contractul noţional pa 10 ani, BRAN 4 ani, PIBOR 3 luni), ce privesc un indice bursier (CAC 40) sau o materie primă.

 

A.2. Operaţiuni tip pe care această piaţă le desfăşoară

Participanţii pieţei MATIF se pot implica în trei tipuri de operaţiuni:

  • Acoperirea (hedging) permite protejarea împotriva evenimentelor defavorabile viitoare (susceptibile de a provoca pierderi asupra activelor deţiunute sau o creştere a costului activelor ce urmează să fie achiziţionate ulterior).
  • Arbitrajul corespunde unei luări de poziţii pe piaţa titlurilor standardizate (spre exemplu, o obligaţiune) şi o luare de poziţie inversă pe MATIF pentru care cel ce realizează arbitrajul face teoretic o operaţiune fără risc. Operatorul îşi bazează intervenţiile pe diferenţa de cursuri constantă între două pieţe şi deci diferenţă sigură.
  • Speculaţia se traduce prin efortul de a obţine un efect de levier. Speculatorul nu posedă, sub formă de obligaţiuni, suma necesară contractelor subscrise, el ia o poziţie deschisă (care nu se bazează pe o operaţiune la vedere).

Информация о работе Evolutia pietelor de capital nasdaq